Nostalgia ramasului bun nu imi da pace.Ma gandesc la acele clipe....frumoase clipe.De ce oare nu au putut dura mai mult? De ce ma simt captiva in propriile-mi sentimente? Incerc sa vorbesc,nu ma aude nimeni,incerc sa evadez,sa-mi regasesc speranta pierduta atunci cand ai plecat,dar ma simt prea neajutorata in fata acestei lumi.Parca nu as face parte din ea,parca timpul trece pe langa mine fara sa lase urme adanci,iar eu...eu sunt cuprinsa in acest joc al fantasticului unde regulile nu sunt scrise cu truda si efort;asa trebuie sa fie,pur si simplu.Uneori trebuie sa te uiti in trecut ca sa-ti dai seama cat de departe ai ajuns,dar trecutul ei este prezent,iar prezentul este crud si fara pic de resentimente.Parca ar regreta alegerea facuta,dar oare nu este prea tarziu pentru regrete?
"Nu sunt decat o bucata de mobila in viata ta ciudata ! " Dar pe el...pe el aceste cuvinte il lasa rece;sau cel putin asa vrea el sa para,ca nu ii pasa.
Incet,incet ea isi da seama ca totul a fost un joc in care a intrat mult prea devreme.Incepe sa simta caldura omeneasca,sa se bucure mai mult si mai mult de fiecare clipa,sa vada partea frumoasa a vietii si sa daruiasca iubire,iubire ce i-a fost furata mult prea timpuriu.
"Unele lucruri sunt valoroase pentru ca nu dureaza!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu